Post inutil


.g a n d u r i   a l e a t o a r e   i n t r – o   d u p a   a m i a z a   l e n e s a.

Doar acolo ma simteam in siguranta, mancand un bol de spaghetti intr-o lumina gri, cu un om in toata firea care plangea mai acum o ora ca un copil, din cauza unei pierderi de memorie. Bunica dormea dincolo, iar eu imi beam cafeaua cu ochi tristi. (30 iunie)

 

E gol pe strazi si nu-s pasaje subterane mai pe nicaieri. Pe drum ma indispune lipsa masinilor si a trecatorilor intarziati acasa. La casa de bilete bate vantul si numai gandul meu nu e aici. Ochii inca il cauta pierduti in dreapta lor. (10 septembrie)

 

Am stiut ca va fi ultima noapte in care aveam sa dorm in patul ala.

Vrei sa ma saruti?

Nu.

Mi-am trecut degetele peste peretele aspru, in care de atatea ori mi-am zgariat coatele, incheieturile si genunchii. (5 mai)

 

Ploua. Iar el stia ca ploua. Sau poate ca nu a privit pe geam cand m-a gasit cocotata pe masa din bucatarie, dupa ce spalasem toate vasele, ii impletisem parul, injurasem si dracuisem si in final ramasesem pleostita cu picioarele pe pervaz. Ploua si era tarziu, iar in mod normal s-ar fi rugat de mine sa raman pentru ca…ploua si e tarziu. Nu am unde ma duce singura. Daca patesc ceva. Ma duce el. Sau mai bine ma tine in brate toata noaptea. (11 martie)

 

Totul se inlantuia atat de bizar, […] prin frunze si apoi prin lanuri de trandafiri. Eu strecurandu-ma prin usa masiva intr-un cavou si vrand sa ma arunc in haul cu morti, el tipand la bunica-sa pe afara. […] M-a cuprins o euforie haotica si umeri goi si vase de sange sparte, sarut dupa ureche, clavicule, oase reci, Noisy, s-a terminat, s-a terminat, s-a terminat, s-a terminat. Niciodata patru.
Am inchis sonor capacul cutiutei muzicale si am plecat brusc de pe postamentul de piatra, strigandu-i “Hai!”. Apoi am disparut prin frunze. (17 noiembrie)

 

Ma trezeam din cand in cand si ma intrebam daca nu e mort. Si apoi imi faceam scenarii scurte, gandindu-ma ce s-ar fi intamplat daca chiar ar fi zacut mort langa mine. Apoi adormeam. Apoi 7:30. Apoi 8 fara 10. Apoi 8:17. Apoi afara, lapovita, gresit metrou. (25 ianuarie)

 

[…]in masina trasa pe dreapta pe langa Eroilor, […] ploaia distorsiona trist lumina de pe mainile mele si fata ta. Eram desirata pe bancheta din spate cu picioarele la tine in brate. Mi-ai zis ca-s altfel. Nu-s altfel, ti-am raspuns pufnind.(7 noiembrie)

 

Singurul moment de amaraciune in care mi-a fost bine a fost cat am stat abandonata pe banca din fata crematoriului, pufaind nervos si uitandu-ma la oameni si oameni trecand si uitandu-se inapoi la mine. Insistent. De parca stiau de apendicele dureros care se ascundea sub haine. (5 februarie)

 

Machiajul ramasese aproape intact. De aia nu ai dormit, pentru ca ai incercat sa dormi pe spate, ca sa nu ti se stearga tusul. […]Dar fata era cazuta. La ora cinci fix asteptam pe peronul metroului si incepea sa se umple de femei adormite. Am inceput sa citesc poezii frumoase. (10 aprilie)

 

[…]as vrea sa te gandesti atunci la salurile negre care stateau langa tine, picior peste picior, cu spatele gol, candva si asteptau sa inceapa piesa.  (13 aprilie)

Advertisements

~ by ancamitroi on April.28.2013.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: